Ridurile au leac la orice vârstă
Proceduri anti-ageing
„La 20 de ani nu zâmbiți, ca să nu faceți riduri. La 40, zâmbiți ca să uitați de ele.” Se spune că acestea au fost cuvintele rostite de Marlene Dietrich. Cât de precis este citatul, nu putem ști cu exactitate. Știm însă că frumoasa actriță a fost însă printre primele staruri de cinema care s-au preocupat cât se poate de serios de problema ridurilor.
Se spune despre Marlene Dietrich că a fost chiar prima actriță care a folosit banda adezivă cosmetică, pentru a-și întinde pielea feței în timpul filmărilor. Tot despre ea se spune că și-ar fi inventat o metodă proprie de face lifting, pentru a face uitate semnele trecerii timpului – ori ale zâmbetelor. Deranjată fiind de apariția primelor riduri, actrița și-ar fi tras de șuvițele de păr și le-ar fi fixat la spate, tocmai pentru a avea pielea feței cât mai netedă.
Dincolo de cât de adevărate sunt aceste lucruri, un element este cert – în acele perioade, divele de la Hollywood nu aveau nici pe departe la îndemână proceduri care sunt extrem de accesibile aproape oricui, în zilele noastre. Chirurgia estetică de astăzi ne oferă o sumedenie de soluții cât se poate de sigure și de eficiente care ne pot ajuta să scăpăm de nedoritele riduri.
V-ați întrebat vreodată cum apar acestea? Ei bine, explicația este simplă. Pielea își pierde din elasticitate și devine tot mai uscată, pentru că stratul de grăsime de dedesubt dispare, iar acest lucru face ca pielea să nu mai fie atât de suplă și generează apariția ridurilor.
Și pentru că am spus mai sus că ridurile au leac, la orice vârstă, vreau să vă mai fac câteva precizări. E clar că le putem veni de hac ridurilor oricând, însă diferă maniera prin care o facem, în funcție de categoria de vârstă. De exemplu, dacă tinerelor de 20 de ani încă le este suficient să fie pur și simplu atente la factori cum sunt: excesul de alcool, tutun, alimentație, poluare, stil de viață cât mai sănătos, și nu în ultimul rând, să nu uite să se demachieze și să își curețe bine fața cu produse cosmetice corespunzătoare, ei bine, de la vârsta de 25-30 de ani încolo, deja vorbim de altceva. Pentru că, de obicei, de la această vârstă încep să se formeze primele riduri, la colțurile ochilor și între sprâncene. Și nu are cum să fie altfel, în condițiile în care se estimează că clipim de aproximativ 8000 de ori pe zi și că pleoapele noastre ajung să parcurgă aproximativ opt kilometri pe zi, o distanță mai mult decât considerabilă. De la această vârstă încolo, soluțiile medicinei estetice își spun cuvântul.
Din fericire, dacă procesul de formare a ridurilor a fost înțeles, a fost posibilă și dezvoltarea multor metode prin care acestea să și poată fi îndepărtate, întârziate, minimalizate. În cabinetul meu, vă ofer mai multe variante prin care putem interveni asupra ridurilor: injectarea cu acid hialuronic, mezobotox, cu toxină botulinică, microneedlingul, mezoterapie, implant injectabil, procedura PRP.
Fie că este vorba de riduri care se formează la nivelul frunții, la colțurile ochilor, între sprâncene ori de riduri de expresie, toate pot fi corectate prin intermediul acestor proceduri moderne neinvazive și minim invazive. Este bine să știți însă că tratamentul injectabil nu oprește procesul de îmbătrânire și nu are efectul unei intervenții chirurgicale.
Avem soluții însă și acolo unde tratamentul injectabil își arată limitele. În aceste situații, puteți opta pentru intervenții chirurgicale (lifting, blefaroplastie, lipofilling). Atenție, ele pot fi o soluție excelentă nu doar pentru femei, ci și și pentru bărbați! Așa că doar dumneavoastră decideți când vă programați la o consultație. Eu vă aștept!